Frumusetea este relativa, aceasta nu aduce fericire, intretine si provoaca stari…Asta ar spune

posesorii de trupuri frumoase si apetisante.Dar care sunt prerogativele uratilor?Cu ce se pot ei

lauda?Care este noima lor in aceasta lume a sexului,faimei si perfectiunii?Cum poate sa

supravietuiasca un urat, intr-un mediu defaimator si ignorant. Cei care defaimeaza uratii nu sunt cei

din high-class si nici cei din suburbii…ci toata lumea!Si nu este drept!Toti uratii din lume sa se

stranga si sa militeze pentru drepturile lor!

Cel mai trist moment prin care poate sa treaca un urat , este acela cand intampina o mie de greutati

din cauza fizicului sau neatragator…am sa va dau un exemplu: vedetele urate!In show-bizz se cere

frumusetea , perfectiunea…Ma veti contrazice spunand ca sarmul este mai important si ca Barbara

Streisand, una dintre cele mai celebre urate il are pe acel vino-ncoa…

Intr-o Romanie post-decembrista , uratii nu sunt privati de implinirea conjugala , datorita

mentalitatilor acelor vremuri. Insa ce se intampla cu cei tineri, din zilele noastre? Contemporanii

nostri! Oricat vi s-ar parea de ciudat sau de absurd, modul in care abordez acest subiect, va spun cu

mana pe inima ca exista oameni atat de complexati fizic, care cu siguranta sunt acum in asentimentul

meu. Aspectul fizic nu este suficient pentru intregirea unei persoane , insa este cartea de vizita a

tuturor , la fel cum spune mitul despre haine.

Scandaloasa sau nu , uratenia , atunci cand invadeaza trupul unei persoane, aduce cu ea si o

gramada de nenorociri. Pe langa privirile rautacioase vin si poreclele aferente: nasosul , grasa,

urechiosul , buzosul , ochiosul etc.Oare sarmul pe care-l au de obicei uratii , ar fi acelasi o data cu

corectarea defectului anatomic? Tin minte ca , pe vremea cand eram copil , unei vecine i se spunea

“neagra” , datorita pigmentului mai inchis.

Aceasta porecla o scoatea din sarite atat pe biata fata cat si pe familia acesteia. Dupa multi ani , timp

in care aceasta se mutase si se facuse foarte draguta , ne-am reintalnit si abia ma abtineam sa nu ii

spun:”-Ce faci neagro?”.

Oare de ce simt oamenii nevoia sa-i jigneasca pe cei urati? Care poate fi suprema placere in a-i

ironiza pe cei mai putin inzestrati?! Tind sa cred ca prin jignire se delimiteaza categoriile: uratii cu

uratii , frumosii cu frumosii.

Dar oare de ce frumosii nu simt nevoia sa fie in antiteza cu cineva? Contrariile se atrag.Exista

suficiente cazuri de frumosi cu urati , insa ar trebui sa se emita o lege, prin care fiecare frumos

trebuie sa iubeasca un urat , pentru a nu mai putea exista urati complexati si deprimati.Astfel am fi

cu totii fericiti!Care este cea mai cunoscuta fraza prin care refuzi un urat ? (sau cum poti da nastere

monstrilor in corpul unui urat) : “nu este genul meu” .Desi diplomat , acest raspuns este atat de

radical si jignitor , incat poate da peste cap toata starea de bine pe care acesta si-a creat-o.

Si poate ca de data aceasta am izbucnit intr-un mod exagerat , insa ma repet , chiar sunt oameni

care sufera de complexe atat de grave.Pentru ca uratii sa nu fie chiar asa discrimati , s-au facut

diferite mituri care sa arate , chiar daca nu-i dezbraci , ca lucurile intime nu stau asa de rau;se spune

ca un nas sau un deget mare de la mana proeminent , indica dotarea posesorului. Mit sau nu , macar

li se mai unge sufletul uratilor.

Unii urati sunt dati la o parte de la nastere , cand pot fi prea slabi , grasi , sau parosi. Dupa aceea , o

data cu integrarea lor in ciclul primar , invatatorul este cel care divizeaza categoriile: frumosii, sau cei

care trebuie promovati si uratii, tocilarii. Oricat de mult urasc aceste categorisiri, nu pot sa acuz pe

nimeni, deoarece tine de firea omului sa aleaga in viata tot ceea ce este mai bun sau mai frumos,

nemaiavand timp sa se uite si in interiorul ambalajelor neatragatoare.

Poate ca, intr-o supralume, uratii ar trebui sa umble despicati , cu organele la vedere , vrand astfel sa

arate ca sunt la fel de normali ca si ceilalti. Sau poate ca ar trebui sa umblam cu pancarte pe care sa

scrie strategic :”Suntem toti la fel , sufletul difera !”

Am intalnit destul de des urati , care , in cel mult o zi sa nu imi spuna marele lor complex. Oare

unde gasim acea atitudine “je-ne-ses-quoi” care sa ne ajute sa parem siguri pe noi? Refuzul este

lucrul de care se tem cel mai tare…iubiti-i si pe urati!

sursa:glossymagazin